Întrebarea dacă a Ancoră de grevă Will Rust în timp este o considerație critică pentru ingineri, profesioniști în construcții și pasionați de bricolaj implicați în fixarea structurală și aplicații grele. Răspunsul scurt este că toate ancorele metalice pe bază de feroasă, inclusiv ancolele de atac, au potențialul de a se coroda dacă nu sunt specificate, instalate și întreținute în mod corespunzător. Integritatea pe termen lung a oricărei ancore nu depinde doar de puterea sa inițială, ci și de rezistența sa la degradarea mediului.
Înțelegerea mecanismelor de coroziune
Coroziunea este un proces electrochimic care apare atunci când metalul, umiditatea și oxigenul interacționează. Pentru ancorele încorporate în beton, mai multe mecanisme specifice de coroziune sunt relevante:
Coroziunea generală (uniformă): cea mai frecventă formă, rezultată din expunerea pe scară largă la umiditate și oxigen.
Coroziunea galvanică: o formă accelerată de coroziune care apare atunci când două metale diferite (de exemplu, o ancoră din oțel carbon și o conductă de cupru) sunt în contact electric în prezența unui electrolit, cum ar fi apa.
Coroziunea crevice: Poate apărea în zona ecranată a ansamblului de ancorare (sub piuliță și șaibă) unde nivelurile de oxigen diferă, creând o celulă corozivă.
Cracarea de coroziune a stresului (SCC): un risc pentru ancore de oțel de înaltă rezistență sub sarcină de tracțiune susținută în medii corozive specifice.
Rolul materialului și al finisajului
Propensitatea unei ancore de atac la rugină este determinată în primul rând de compoziția materială și de finisajul protector.
Oțelul de carbon: ancorele standard din oțel carbon oferă o rezistență ridicată la tracțiune, dar sunt foarte sensibile la coroziune. Sunt de obicei recomandate doar pentru aplicații uscate și interioare.
Oțel inoxidabil: Multe ancore de atac sunt fabricate din oțel inoxidabil, care conține un minim de 10,5% crom. Acest crom formează un strat pasiv, de oxid protector, pe suprafața care se vindecă în prezența oxigenului, oferind o rezistență la coroziune îmbunătățită semnificativ. Gradul de oțel inoxidabil (de exemplu, 304 sau mai mult rezistent la coroziune 36) dictează adecvarea sa pentru diferite medii.
Galvanizarea la cald (HDG): Acest proces implică acoperirea oțelului carbon într-un strat de zinc. Zincul acționează ca un anod de sacrificiu, corodându -se mai întâi pentru a proteja oțelul de bază. Galvanizarea la cald-dip oferă o protecție robustă și este o specificație comună pentru ancorele în medii exterioare sau umede.
Factorii de mediu care influențează coroziunea
Mediul de servicii este cea mai semnificativă variabilă în determinarea duratei de viață a unei ancore.
Condiții interioare, uscate: Mediile cu umiditate și temperatură stabile prezintă un risc foarte scăzut de coroziune pentru orice tip de ancoră.
Condiții atmosferice exterioare: ancorele expuse ploii, umidității și clorurilor aeriene (în zonele de coastă) necesită un nivel mai ridicat de protecție, cum ar fi oțelul inoxidabil sau HDG.
Umiditate ridicată și expunere chimică: medii precum plantele industriale, piscinele sau facilitățile de prelucrare a alimentelor, cu expunere frecventă la cloruri, acizi sau alcali, necesită cel mai ridicat nivel de rezistență la coroziune, necesitând adesea oțel inoxidabil de tip 316.
Încorporat în beton: betonul are un pH ridicat, care trece și protejează oțelul de coroziune. Cu toate acestea, dacă betonul se frământă sau devine carbonatat în timp, permițând umidității și clorurilor să ajungă la ancoră, riscul de coroziune crește semnificativ.
Cele mai bune practici pentru prevenire și selecție
Pentru a atenua riscul unei ancore de atac de ruginire în timp, urmați aceste orientări:
Efectuați o evaluare a mediului: înainte de selecție, evaluați mediul în care va fi instalată ancora. Luați în considerare factori precum umiditatea, ciclurile de temperatură, expunerea la vreme și contactul chimic potențial.
Selectați materialul corespunzător: Potriviți materialul ancorei cu mediul înconjurător.
Folosiți oțel carbon pentru servicii protejate, interioare, uscate.
Specificați ancore galvanizate la cald pentru atmosfere exterioare, umede sau industriale.
Alegeți oțelul inoxidabil (tip 304 sau 316) pentru medii extrem de corozive, inclusiv zonele de coastă și expunerea chimică.
Asigurați-vă că instalarea corectă: Deteriorarea acoperirii de protecție în timpul instalării (de exemplu, de la supraveghere sau ciocanire) poate crea un punct de vulnerabilitate pentru a începe coroziunea. Urmați întotdeauna instrucțiunile de instalare ale producătorului.
Respectați standardele și codurile: consultați codurile și standardele de construcție relevante (de exemplu, ASTM, ACI) pentru cerințele privind protecția împotriva coroziunii ancoroziunii în aplicații specifice.
În timp ce o ancoră de atac este concepută pentru performanțe ridicate, potențialul său de a rugini în timp este un factor real care trebuie abordat în faza de specificații. Rust nu este o inevitabilitate, ci un risc gestionabil. Înțelegerea mecanismelor de coroziune, selectarea cu atenție a materialului de ancorare bazat pe o evaluare minuțioasă a mediului și asigurând o instalare corectă, durabilitatea pe termen lung și siguranța structurală a conexiunii pot fi asigurate. Consultați întotdeauna specificațiile tehnice ale producătorului pentru cele mai exacte informații despre rezistența la coroziune a unui produs specific de ancorare a grevei.
